Dinamoviștii nu au dus-o prea bine cu banii în acest sezon. Prime blocate după eșecul înregistrat în fața celor de la NEC Nijmegen, apoi înjumătățite la finalul turului, iar acum, din nou întârzieri salariale. Chiar dacă au revenit la pregătiri, se pare că pe carduri încă nu a intrat ultimul salariu. Deși, pe finalul anului trecut, șefii au făcut un efort și au virat salariile restante, acum, această problemă a reapărut în vestiarul roș-albilor. Mircea Rednic a fost asigurat de acționari că elevii săi își vor primi banii, însă, până ieri, acest lucru nu s-a întâmplat. Sau cel puțin nu în cazul tuturor fotbaliștilor. Există unele întârzieri, iar acționarii dau asigurări că vor vira remunerațiile cât de curând. Șefii vor să fie cu datoriile la zero față de fotbaliști până la plecarea echipei în primul turneu din Antalya, acest lucru urmând să se întâmple marți.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER